Eseu tema iubirii

 "Romeo și Julieta" de William Shakespeare

    Iubirea este o temă inepuizabilă, de o vechime imemorabilă, pentru că originile ei se leagă de originile culturii umane. În literaturile lumii, iubirea e un spațiu tematic de o surprinzătoare complexitate, de la "Cântarea cântărilor" și "Epopeea lui Ghilgameș", la mari creații moderne ca "Amra Karenina" de Tolstoi sau "Matei Iliescu" de Radu Petrescu, în literatura română. Oricât de repetabilă ar fi ea de-a lungul istoriei literaturii, tema iubirii rămâne vie și mereu fascinantă.
     Opera "Romeo și Julieta" de William Shakespeare este un text narativ, în proză ce se încadrează în genul dramatic și ilustrează tragedia.
     Tema operei este iubirea, surprinsă în mai multe ipostaze. La început se poate observa o iubire platonică a lui Romeo față de Rosalinda, o tânără ce devenise o obsesie pentru acesta. Când tânărul o întâlnește pe Julieta, cunoaște adevărata dragoste și-și dă seama că iubirea pentru Rosalinda este nevrednică. O altă ipostază a iubirii este sugerată de Mercutio, pentru care iubirea înseamnă doar atracție fizică. Tatăl Julietei vede iubirea ca pe o afacere, oblingând-o pe Julieta să se mărite cu Paris, un tânăr cu o clasă socială mult superioară față de cea a lui Romeo.
      Pentru evidențierea temei abordate în text se regăsesc numeroase motive literare, precum cel al urii, destinului, femeii angelice, al sărutului, al ochiului, al mitului Androginul. Mitul Androginul sugerează refacerea întregului originar. Motivul sărutului este important, pentru că reprezintă prima apropiere a celor doi.
      Pe parcursul întâmplărilor, Romeo și Julieta se maturizează datorită dragostei; iubirea dintre cei doi devine sacră, deoarece în scena balconului apare câmpul lexical al sacrului: "sfinți", "har". În text sunt prezente alte două câmpuri semantice al luminii și al întunericului. Câmpul lexical al luminii cuprinde termeni precum "soare", "zori", "fulgi de nea", are sens pozitiv, însă lumina nu este un timp prielnic pentru întâlnirea îndrăgostiților. Câmpul semantic al întunericului ("noapte", "cavou", "moarte"), din punct de vedere conotativ, are semnificații negative, dar reprezintă un timp favorabil pentru cei doi tineri ca să se întâlnească.
       Pentru dezvoltarea temei, autorul utilizează numeroase figuri de stil. Afirmația Julietei "Izvorul zilei crește și sporește, izvorul negru al deznădejdii noastre" surprinde antiteza ce are la bază opoziția zi-noapte. Astfel, metafora "izvorul zilei" face referire la apariția zorilor care nu constituie însă prilej de bucurie, aducând cu sine separarea îndrăgostiților. Deznădejdea celor doi este exprimată simetric prin metafora "izvorul negru", prevestitor al tragediei ce va urma.
       Cel mai profund m-a impresionat faptul că Shakespeare a pus în lumină ideea că iubirea adevărată depășește orice limită, mai ales când aceasta este interzisă de familiile tinerilor.