Joc si joaca

Tema este aspectul cel mai general al unei opere literare ce este exprimată succint printr-un  cuvânt sau o sintagmă.

                Din punct de vedere istoric, rădăcinile jocului se pierd în negura timpurilor. În opinia lui Johan Huizinga, “jocul este mai vechi decât cultura, pentru că noțiunea de cultura, oricât ar fi de incomplet definită, presupune în orice caz o societate omenească, iar animalele nu l-au așteptat pe om să le învețe să se joace”.

                În opinia mea, jocul nu reprezintă doar o temă literară, sau un mod de a îți petrece timpul liber, acesta reprezintă un mijloc de exprimare. Omul începuturilor a denumit joc toate ritualurile care îl puneau în legătură cu sacrul, cu natura. Așa au apărut, la greci și la romani, marile jocuri publice consacrate zeilor, prin care marii luptători își arătau superioritatea în fața adversarilor. Chiar jocul de fotbal se pare că ilustrează sugestiv un mit: disputarea globului soarelui de către doua echipe rivale.

                Se spune că joaca este doar pentru cei mici, că adulții ar trebui să înlocuiască jocul cu munca, maturizarea să îndepărteze caracterul ludic al existenței lor. Însă, viziunea asupra vieții ar trebui să fie diferită, sufletele noastre să fie copleșite de optimism, stare pozitivă și de bucuria de a trăi.

                Jocul supraalimentează învățatul, ne ajută să eliberăm stresul și ne conectează cu alții și cu lumea din jurul nostru. De asemenea,  jucatul  ne poate determina să lucrăm mai productiv și cu mai multă plăcere.

                În concluzie,  jocul nu are vârstă, reprezentând un mod de eliberare, de învățare, prin intermediul căruia cunoaștem persoane noi, oferindu-ne bucurie.